" Cand s-a trezit se simtea rau, dar nu mai rau decat in seara precedenta, cand a privit in ochii celor doua copile. Era destul de firg intrucat era tarziu in noiembrie, dar in timp devenise imun la capriciile vremii, ca si la capriciile oamenilor.
S-a indreptat ca un stalp, s-a curatat, si-a indreptat haina mototolita in urma somnului si a inceput sa paseasca apasat, ca si cum stia unde urma sa se duca. De fapt, vroia acasa. S-a dus acasa... Incetase de mult sa mai acorde importanta modului in care lumea il privea, dar uneori, mai ales atunci cand petrecea toata ziua pe strazi, devenea presant, iar el devenea iritabil. Ziua de 24 de ore ii era suficienta pentru a se reincarca, iar noaptea suficient de lunga pentru "a se descoperi", cum el insusi spunea.
Ajuns in cada cu apa calda, isi admira cu oarecare dispret, dar si curiozitate noul semn. Acesta ii aparuse in zona coastelor, in lateralul trunchiului si il duruse ingrozitor in momentulin care decisese sa priveasca in ochii din spate ai papusilor. Semana cu o sfera in care erau flori de gheata, ca niste fulgi spiralati si stralucitori. Intrucat gravurile erau in piele, ele nu putea fi observata decat daca stateai si priveai cu atentie. Dar marimea celei noi era aproape tripla fata de celelalte pe care le avea. Corpul ii era destul de mult acoperit cu astfel de insemnari. Fiecare venise cu durere, o durere ingrozitoare precum cea de seara trecuta. Dar ii facea placere apoi sa stea imbracat doar in haina trupului, in fata unei oglinzi de pe peretele din living si sa deseneze noile semne. Avea aproximativ 25 de foi cu desenele gravurilor. In unele dintre ele chiar putea sa gaseasca povesti sau elemente aparent prezente in viata lui. De aceasta data, se autoexamina in cada. Si trecusera ore de cand apa se racise, dar avea timp.
Cand a iesit alene din baie, infasurat in halatul cel vechi, verde, a fost surprins sa o gaseasca in usa pe Lia. Aceasta il privea cu ochi mari, ciocolatii, iar el o privea la randu-i, cu ochi mari, negri. Contactul vizual indelungat era pentru ei o a doua natura si ajunsesera sa se inteleaga din priviri. Citindu-i in ochi suferita, Lisa s-a aruncat in bratele sale si l-a imbratisat cu o forta surprinzatoare pentru trupul ei mic si plapand.El a ramas nemiscat, cu mainile pe langa corp, pana cand a simtit toata energia pe care ea i-o daruia, moment in care si-a lipit obrazul umed de crestetul sau si a cuprins-o cu bratele lui matahaloase, gravate, pe care ea le cunostea tot la fel de bine ca si el.
S-au intins pe canapea, goi si au petrecut restul zilei privindu-se. Cand soarele a apus, ea a inceput sa-i curete noua gravura. El stia ca nu e nevoie, deoarece cantitatea de sange pierdut era ridicol de mica, dar o lasa sa faca asta; stia ca e important pentru ea. Apoi, dupa ce era trecut de miezul noptii, ea incepea sa-i citeasca povesti scrise de ea, pe care el iubea sa le auda. Apoi adormeau amandoi ca niste copii dezbracati si se revedeau in vis pana a doua zi, in cazul cel mai favorabil. Filip de obicei s etrezea inaintea ei si o lasa dormind scriindu-i pe un biletel ca a plecat intr-o alta "misiune". Asa s-a intamplat.
Casa lui era mereu descuiata. Nimeni nu intra sa fure pentru ca stiau cu totii ca nu au ce. Dar se inselau... Filip isi tinea seiful ascuns in peretele care dadea spre balcon, astfel incat era perfect mascat. Si astazi era in cautarea unei noi achizitii... "
Da, stiu ca episodul acesta e putin mai scurt, dar va promit ca urmatorul, cel pe care l-am scris aseara, va fi mai lung si mult mai plin de actiune. Adica actiunea va fi ingredientul principal.
Si da, acum probabil cititorii mei imaginari isi imagineaza tot felul de lucruri intre Lia si Filip si tare as vrea sa le clarific eu, dar nu vreau sa va zic nimic in afara cartii, doar atat: de ce scriu eu despre oameni goi. Pai pentru ca mi se pare ca hainele sunt doar o modalitate de a ne acoperi fiinta, doar un poster mai mult sau mai putin "cool" pe care il etalam incercand sa fim placuti. Dragostea profunda nu ar trebuie sa porneasca de la cum aratam, ci de la cum ne simtim cand il privim pe celalalt drept in ochi. Dar gata, nu mai zic nimic... O sa tin o predica despre asta alta data...
~
S-a rezolvat cu afurisitul/binecuvantatul transfer! Pfui... Se pare ca a trebuit sa ma exprim putin in legatura cu invatamantul mai intai. Ma rog, acum astept sa vad cand voi da diferenta. Aseara au spus ca suna sa ne zica daca dau diferenta la latina maine (adica azi) sau luni si BINEINTELES nu am primit niciun telefon. Dar e ok, asta inseamna ca nu dau azi si o sa mai am timp si in weekend sa recapitulez cate ceva.
A, Doamne, mi-am adus aminte chiar acum despre niste explicatii la intrebari existentiale din carte de care v-am zis, "Jocul ingerului", simt nevoia sa vi le arat pentru ca stiu ca nu veti citi cartea, dar macar sa vedeti geniul din autorul acestei opere de arta:
" - Asadar, dumneavoastra sugerati ca sta in firea noastra sa traim amagiti?
- Sta in firea noastra sa supravietuim. Credinta e o reactie instinctiva la aspecte ale exsitentei noatre pe care nu le putem explica in alt fel, fie ca este vorba despre vidul moral pe care il percepem in univers, despre certitudinea mortii, despre misterul originii lucrurilor sau despre sensul propriei noastre vieti, ori despre lipsa acestui sens. Sunt aspecte elementare si de o extraordinara simplitate. Insa propriile noastre limitari ne impiedica sa raspundem fara echivoc la aceste intrebari si, din acest motiv, generam, ca aparare, o reactie emotionala. E pur si simplu, biologie.
- Atunci, dupa dumneavoastra, toate credintele sau idealurile n-ar fi decat fictiune.
- Orice interpretare sau observare a realitatii este o fictiune in mod necesar. In acest caz problema consta in faptul ca omul e un animal moral abandonat intr-un univers amoral si condamnat la o existenta finita si fara alta semnificatie decat perpetuareaciclului natural al speciei. E imposibil de supravietuit intr-o stare prelungita de realitate, cel putin pentru fiinta omeneasca. Ne petrecem o buna parte a vietilor noastre visand, mai ales cand suntem treji. Cum spuneam, simpla biologie.
Am oftat. "
Scuze pentru fragmentul putin mai lung, dar nu m-am putut abtine. :")
Am palavragit destul pe ziua de azi. Revin cu continuarea povestirii mele si cu alte... hm... lucruri.
frumos
RăspundețiȘtergere