Prostii, prostii si iarasi prostii! Ma enerveaza din ce in ce mai tare "fenomenul Facebook" care innebuneste din ce in ce mai multi pusti si nu numai, in toata lumea. De ce? Ce e atat de atractiv in a le fi pe plac oamenilor? Adica... pardon. Exprimare gresita. Ce a atat de atractiv in a te simti placut de o multime de oameni pe care nici macar nu ii cunosti si mai mult, nici macar nu vrei sa-i cunosti?! Punand problema asa, oricine poate sa recunoasca: e aberant!
Un "site de socializare" unde cei cu cele mai multe like-uri sunt cei mai admirati de toata lumea. Pe baza a ce? A niste poze? Stupid daca la asta ne limitam cand ne alegem "modelele" si oamenii pe care "ii invidiem".
Chirurgie plastica. Asta a ajuns socializarea. Cel care pare cel mai perfect si fara niciun cusur, cel care este cel mai bun actor in a-si masca zilele proaste, cel care este cel mai bun mestesugar al unei false imagini de viata perfecta, toate astea ne transforma in plasticieni: oamenii care se straduie sa mascheze imperfectiunile in scopul de a-i induce in eroare pe ceilalti. Exact ca si in chirurgia plastica, doar cel operat stie cum arata el de fapt. Aproape ca imi vine sa rad.
Sa analizam putin situatia in care ne aflam: daca nu ai Facebook, nu existi. Asa spune regula, o aberatie inventata de nu-stiu-cine, iar acum, toti cei care nu au cont ajung subiectul tuturor glumelor de prost gust ale unor meduze fara creier care se cred superiori doar pentru ca isi fac poze in baie. Ori acesta era scopul fondatorului Facebook, ori lumea a inteles total gresit mesajul...
Nu ma intelegeti gresit. Si eu am cont pe Facebook, doar ca uneori ma enervez si ma intreb pentru ce e toata lumea atat de prinsa in jocul asta. Doar nimeni nu castiga nimic. Dar cred ca ma insel; unii intr-adevar castiga ceva: popularitatea falsa printre oameni necunoscuti si admiratia unor oameni pe care nu ii cunosc. Nu e hilar?
Uneori stau si ma intreb de ce oamenii unt amestecati acum si nu suntem sortati: cei carora acum le place foarte mult curentul hippie sa se fi nascut prin '55, cei carora le place jazz-ul sa se fi nascut prin '20, cei carora le place rockul clasic sa se fi nascut prin '70... iar cei carora le plac manele sa se fi nscut in jurul anului 2000. Lumea ar fi fost un loc mai sigur, va spun. :))
Poate sunt putin rautacioasa sau critic mult prea aspru, dar nu mai suport superficialitatea care ne este efectiv bagata pe gat de nsite oameni.... niste oamnei. Suntem oameni, cred ca asta spune multe despre ce ar trebui sa fim de fapt, nu doar niste copii trase la xerox dupa nu-stiu-ce fotomodel din revista Vogue sau dupa nu-stiu-care fata "populara" de pe Facebook. Nu asta inseamna safii om. O sa privesc faptul ca suntem oameni ca pe o trasatura. Ei bine, cei care poarta aceasta trasatura au inteles gresit. A fi om inseamna a fi un individ, iar indivizii sunt unici, fiecare in parte, nu exista doi la fel. Si atunci... de ce se chinuie atat de tare toata lumea sa arate ca niste oameni asezati pe tronul de model de catre niste oameni necunoscuti? De ce fetele sunt deprimate daca nu au masurile 90-60-90 si baietii de ce sunt nemultumiti de ei daca nu arata ca si cum ar face sala in fiecare zi? Avem niste standarde pre-stabilite si cine nuse ridica la nivelul lor este considerat inferior. Ei bine, parerea mea este ca adevaratii superiori sunt cei care nu indeplinesc criteriile perfectiunii si nici nu incearca macar sa faca asta. Ei ar trebui sa fie modelele noastre, nu copiile. E trist, pentru ca o copie nu va fi niciodata la fel de buna ca un original si oamenii nu inteleg un lucru:
Suntem buni exact asa cum suntem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu